Relația cu sine implică trei mari componente: stima de sine, imaginea de sine și conceptia de sine. Iar atunci când aceste trei elemente nu se găsesc într-o consonanță, într-un echilibru, ne putem simți adesea debusolați, lipsiți de direcție, pierduți. Stima de sine se referă la iubirea pe care suntem dispuși să ne-o oferim, la aprecierea sinceră față de propria persoană, cu toate imperfecțiunile prezente în noi. Imaginea de sine este ceea ce vedem în oglindă, modul în care ne percepem, în care ne raportăm la noi înșine, este modul în care aleg să mă văd eu pe mine. Concepția de sine reprezintă gândurile asociate cu propria persoană, ceea ce gândesc despre mine, ceea ce îmi spun eu mie despre mine, ceea ce cred despre propria mea persoană și valoarea ei. Iar toate acestea trei sunt mai apoi oglindite, proiectate și în exterior, pe oamenii din jurul nostru.
Ceea ce este important de știut este faptul că doar atunci când suntem bine cu noi, putem funcționa la capacitățile noastre maxime, ne putem atinge cu adevărat potențialul, putem trăi autentic viața pe care ne-o dorim și putem construi relații sănătoase cu cei din jurul nostru.
Și cu toate acestea, călătoria către sine este una anevoioasă. Procesul nu este unul ușor, nici liniar, el poate veni cu multe suișuri și coborâșuri la pachet, cu multe momente de progres, dar și multe de regres, cu doi pași înainte și cu alți trei înapoi. Important, însă, este să nu renunțăm și să avem răbdare cu noi înșine, să fim blânzi. Să continuăm să mergem mai departe, înfruntând fiecare greutate care se agață de gleznele noastre în acest drum. Acest proces înseamnă evoluție personală, iar evoluția este însoțită de ieșirea din zona de confort, de nou și imprevizibil.
Venim pe lume ca o ,,tabula rasa”, ca o bucată de lut care așteaptă să fie modelată de experiențele vieții. Venim fără nimic prestabilit și ajungem să ne dezvoltăm principiile, percepțiile, viziunile și valorile în raport cu mediul. Suntem modelați de mediu și de experiențele pe care le trăim. Când suntem mici, procesele noastre cognitive nu sunt încă bine dezvoltate, nu avem puterea mentală de a percepe cât mai clar realitatea, iar orice eveniment care are o încărcătură emoțională mai profundă, de impact, ne poate amprenta în feluri diferite, iar uneori poate lăsa chiar urme adânci. Aceste urme se pot transforma în insecurități sau, în cazuri mai accentuate, în traume. Pe acestea le putem purta cu noi toată viața. În egală măsură, le putem atenua încărcătura dacă le acceptăm ca fiind parte din noi, ne ,,împrietenim” cu fricile, traumele, insecuritățile noastre. Le putem acorda o semnificație noua, percepandu-le diferit decât înainte, prin accesarea de resurse noi, toate acestea intr-un proces de vindecare, sub atenta ghidare a unui psihoterapeut.
Niciun om nu este perfect, cu toții venim cu anumite tipare cognitive și comportamentale prestabilite, rezultate din experiențele anterioare, cu toții purtăm cu noi un bagaj emoțional, avem anumite răni, ne simțim uneori singuri, pierduți, lipsiți de direcție, neajutorați, cu toții experimentăm frici și incertitudini și cu toții căutăm ajutorul și salvarea în exterior. În mod paradoxal, însă, adevărata schimbarea și ajutorul de care avem nevoie există în noi înșine. Noi suntem singurii care putem să ne ajutăm în mod real, fiindcă, oricât de clișeic ar suna, schimbarea vine doar din interior, iar toate resursele de care avem nevoie există deja în propriile persoane. Este nevoie doar să le descoperim și să le accesăm. Este nevoie să avem curajul să privim înăuntrul nostru, să ne acceptăm în toate culorile noastre, să ne dăm voie să fim imperfecți, să greșim, să avem răbdare cu noi și să ne tratăm cu iubire și căldură în tot acest proces. In această călătorie către echilibrul personal, specialistul are rolul de a ajuta clientul să se ajute singur, de a construi împreună cu acesta toate resursele interioare de care clientul are nevoie pentru a se vindeca, de a-i oferi încredere, siguranta si conținere emoționala.
A fi bine cu noi înseamnă să învățăm să ne iubim cu adevărat, să ne acceptăm, să ne îmbrățișăm părțile mai puțin plăcute la noi. Mai înseamnă să ne descoperim nevoile și să avem curajul să punem limite sănătoase, să ne oferim grijă si autoempatie, să prioritizăm și să facem lucruri care ne împlinesc în mod autentic. A fi bine cu noi înseamnă să iertăm, atât pe noi, cât și persoanele care ne-au rănit în trecut, înseamnă să cerem ajutorul când ne simțim copleșiți, înseamnă să ne oferim răbdare în a crește și evolua, înseamnă să fim curajoși, să renunțăm la lucrurile sau persoanele care nu ne mai fac bine, să facem pace cu trecutul, să îmbrățișăm și prețuim prezentul și să privim încrezători spre viitor.
A fi bine cu tine înseamnă să conștientizezi că viața vine cu părți luminoase, dar si întunecate, iar tu ai resursele interioare necesare să depășești orice provocare și să înveți din fiecare lecție primită de la viață. A fi bine și a te accepta personal este despre a înțelege că lumea este propria noastră invenție, că ea există raportată întotdeauna la percepția noastră subiectivă, la propriile noastre lentile, că oamenii din jurul nostru oglindesc părți din noi, cum și noi oglindim părți din ei, că totul constă în semnificația și interpretările subiective pe care noi le acordăm experiențelor și lumii.
Prin conectarea la forul nostru interior, putem gasi solutiile potrivite si raspunde mai usor nevoilor nostre, exteriorul nu este decat o deconectare de sine si cedarea puterii, o falsa impresie ca ceilalti te pot ajuta.