Sindromul impostorului, cunoscut și sub numele de Fenomenul impostorului, Sindromul fraudei sau Experiența de impostor, înglobează acele persoane cu performanțe și standarde înalte, care, în ciuda realizărilor sale mărețe, nu reușesc să își internalizeze succesele și reușitele. Ele se îndoiesc în permanență de capacitățile personale, nu își percep corect valoarea și abilitățile, temându-se în permanență să nu fie descoperiți de ceilalți ca fiind impostori sau frauduloși.
Persoanele care experimentează acest sindrom duc o luptă continua între antribuirea performanțelor și capacitățile lor actuale. De exemplu, ei își justifică succesul datorită factorilor externi, precum norocul sau ajutorul celorlalți, iar eșecul îl interpreteaza ca fiind întotdeauna cauzat de limitele lor personale și profesionale).
Conform studiilor, sindromul impostorului este întâlnit în egală măsură atât în rândul femeilor, cât și în cel al bărbaților. De asemenea, acesta se regăsește în mod egal și în rândul diverselor grupuri entice. Acest fenomen poate lua naștere atât din cauza experiențelor negative, de un mare impact, din mediul academic, cât și în cel profesional.
Sindromul impostorului nu este recunoscut ca fiind o tulburare psihiatrică, nu este listat in DSM-V, nici în ICD10. Totuși, există o serie de comobidități asociate cu acesta, precum: depresia, anxietatea, neîncrederea de sine, simptome somatice și disfuncții sociale sau predispoziții la suicid.
Cum poți recunoaște sindromul impostorului?
Simptomele sindromului impostorului includ:
- Creditarea norocului sau a altor motive externe pentru orice succes personal
- Teama de a fi perceput de ceilalți drept un eșec, drept inadecvat
- Sentimentul că suprasolicitarea este singura modalitate de a satisface așteptările
- Considerarea faptului că nu este demn de atenție sau afecțiune
- Minimizarea realizărilor
- Reținerea de la atingerea unor obiective realizabile din teamă de eșec
De asemenea, sindromul impostorului și simptomele sale se pot manifesta în multe feluri și în numeroase contexte de viață, inclusiv:
- La locul de muncă: Persoanele cu o mentalitate de impostor își atribuie adesea succesul mai degrabă norocului decât propriilor abilități și eticii de muncă, ceea ce le-ar putea împiedica să ceară o mărire de salariu sau să solicite o promovare. De asemenea, ar putea simți că trebuie să se suprasolicite pentru a atinge standardele imposibil de ridicate pe care și le-au stabilit.
- Acasă: Orice părinte s-a confruntat cu un moment în care s-a simțit neștiutor, incapabil și total nepregătit pentru responsabilitatea de a crește un copil. Dacă aceste sentimente rămân necontrolate, părinții ar putea evita a lua decizii pentru copilul lor de teamă că îi vor strica viața.
- La școală: Elevii ar putea evita să vorbească în clasă sau să pună întrebări de teamă că profesorii sau colegii de clasă ar putea crede că este neștiutor sau slab pregătit.
- În relații: Unii oameni se simt nedemni de afecțiunea pe care o primesc de la partenerul lor de care se simt foarte atașați și se tem ca acesta va descoperi că nu sunt de fapt atât de grozavi și demni de iubit pe cât păreau la început.
Ce cauzează sindromul impostorului?
Principalele cauze includ:
- Dinamica din cadrul familiei: Așteptările familiei și valoarea succesului și a perfecțiunii în copilărie pot marca un individ pentru tot parcursul vieții sale și îi poate dicta percepțiile și standardele viitoare referitoare la propria persoană și la cee ace îl înconjoară.
- Așteptările culturale: Diferite culturi pun valori diferite pe educație, carieră și diferite definiții ale succesului.
- Trăsăturile individuale de personalitate: Perfecționismul poate duce la sindromul impostorului, la fel și conștiinciozitate dusă la extrem.
- Comparația: Compararea continuă poate duce la sentimente de deprimare sau de inadecvare dacă nu sunt obținute aceleași realizări, în același ritm, cu ale ceilorlalți.
Care ar putea fi posibilele intervenții pentru a atenua acest fenomen?
Conform studiilor anterioare, niciunul dintre articolele incluse nu a prezentat o evaluare a unui tratament specific (de exemplu, terapia cognitiv-comportamentală) pentru gestionarea sindromului impostorului. Acestea, însă, au recomandat validarea îndoielilor și temerilor pacienților, abordarea directă a temerilor de eșec și oferirea unei terapii de grup. Persoanele care se confruntă cu sindromul impostorului se percep adesea ca fiind “singurele” care au aceste sentimente, ceea ce duce la o izolare și mai mare. Astfel, trimiterea la terapie de grup în care și alte persoane discută despre sentimentele lor de îndoială și eșec ar putea fi deosebit de terapeutică.
De asemenea, există o literatură solidă care descrie asocierea dăunătoare dintre sentimentele de impostor și performanța profesională, satisfacția profesională și epuizarea în rândul diferitelor populații de angajați, inclusiv a profesioniștilor din domeniul sănătății. Având în vedere aceste dovezi, este recomandată încurajarea profesorilor și angajatorilor să includă recunoașterea acestui fenomen în dezvoltarea activităților de învățare și de dezvoltare a carierei atât structurate (de exemplu, formare, orientare, integrare), cât și nestructurate (de exemplu, mentorat, coaching, învățare autodirijată).
În mod aditional, o serie de strategii benefice pentru combaterea sindromului impostorului ar putea fi:
- Separă-ți sentimentele de fapte.
- Alcătuiește o listă cu realizările personale.
- Evită să te compare cu ceilalți.
- Vorbește cu cineva drag despre ceea ce simți.
- Consultă un terapeut cu privire la problemele cu care te confrunți.
- Accentuează aspectele pozitive.
- Dezvoltă-ți un răspuns sănătos la eșec și la greșeli.
- Elaborează un nou scenariu, o nouă perspectivă referitoare la problemă.
- Vizualizează-ți succesul.
- Recompensează-te.
- Prefă-te până când reușești (Fake it till you make it!)
Sindromul impostorului nu implică un diagnostic sau o problemă medicală, ci un model de gândire care poate duce la îndoială de sine, la o autoconfirmare negativă și la oportunități ratate, din teama de a nu fi perceput greșit, inadecvat sau mai puțin valoros. Partea mai puțin plăcută a acestui fenomen este legată de faptul că se poate transforma cu ușurință într-un ciclu de consecințe negative grave, care pot împiedica funcționarea armonioasă a individului.
Totuși, recunoașterea acestuia și faptul că există o serie de instrumente și intervenții specifice pot contribui la depășirea acestui fenomen și la construirea unei vieți mai bune, pline de sens.